
„Nimeni altcineva nu îți poate aduce liniștea în afară de tine”
Ralph Waldo Emerson, scriitor și filosof
Oamenii vorbesc adesea despre colțul lor de liniște. Dacă ai să cauți pe instragram ai să vezi că sunt peste 7 milioane de imagini care au eticheta #coltdefericire – plaje, dealuri, munți, animale, grădini, sporturi, călătorii, hobby-uri.
Pastila de știință
Cercetătorii de la Universitatea Surrey au măsurat activitatea cerebrală a 20 de voluntari în timp ce aceștia se uitau la imagini cu peisaje, case, alte locuri și obiecte cu însemnătate personală.
Un lucru pe care l-au remarcat cu precădere este acela că amigdala cerebrală, acea zonă a creierului asociată cu răspunsurile emoționale, era intens stimulată atunci când era expusă la locuri cu care subiecții aveau puternice legături personale. Locurile preferate generau un sentiment de apartenență, de siguranță fizică și emoțională.
Colțul tău imaginar de fericire
Colțul tău de fericire nu trebuie să fie neapărat un loc în care poți ajunge fizic, pentru că de multe ori nu putem părăsi pur și simplu situația sau locul în care ne aflăm. Însă poți face acest lucru în mintea ta, așa că merită să ai un colț de fericire la îndemână atunci când ai nevoie să scapi de stres, griji, anxietate sau gânduri negative.
Rezervă-ți un pic de timp pentru a lucra în liniște la acest lucru. Așează-te confortabil, respiră profund de câteva ori…
Petrece câteva clipe visând cu ochii deschiși la un loc care te face să te simți fericit și în siguranță. Lucrează la toate simțurile până când ți-l poți imagina cu ușurință și poți vedea, mirosi, auzi, atinge și chiar gusta diferite lucruri în acel loc.
Când ai nevoie de puțină liniște, fie că este la începutul unei zile aglomerate ori în drum spre școală (cu autobuzul sau pe jos), rezervă-ți un minut pentru a-ți aminti de colțul tău de fericire.
- Fă o descriere a colțului tău de fericire sau desenează/lipește o poză în jurnalul tău/într-un loc în care să o poți vedea zilnic.
Cum să aduci liniștea din colțul tău de fericire în viața de zi cu zi? În viața reală, a scăpa de lucrurile nefolositoare sau a aduce elemente din colțul tău de fericire în dormitorul tău te poate ajuta în egală măsură.
fii fericit, fii tu însuți…
…folosindu-ți toate simțurile pentru a-ți crea un colț de fericire