Proiectul „PRACTIC pentru viitor” continuă să genereze rezultate relevante în sprijinul elevilor din învățământul profesional și tehnic, facilitând tranziția acestora de la școală la piața muncii. Implementat de Asociația Orientat, în parteneriat cu Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Iași, proiectul urmărește dezvoltarea competențelor profesionale prin participarea elevilor la stagii de practică în mediul real de lucru.
Peste 350 de elevi implicați activ în activități de practică
Până în prezent, în cadrul proiectului au fost recrutați, selectați și implicați în activități de stagii de practică un număr de 353 de elevi din cadrul Colegiului Economic „Virgil Madgearu” Iași.
Structura grupului țintă reflectă diversitatea specializărilor din cadrul unității de învățământ:
- 52 de elevi provin din domeniul economic
- 301 elevi sunt din domeniul turism și alimentație
Aceste cifre demonstrează interesul crescut al elevilor pentru activitățile de învățare la locul de muncă și relevanța proiectului pentru domeniile cu cerere ridicată pe piața muncii.
Parteneriate solide cu mediul economic
Un element esențial al proiectului îl reprezintă colaborarea cu mediul economic. Elevii participanți au desfășurat stagiile de practică la 32 de agenți economici, beneficiind astfel de experiență practică reală, adaptată cerințelor actuale ale angajatorilor.
Prin aceste parteneriate, proiectul contribuie la:
- dezvoltarea competențelor profesionale și transversale ale elevilor
- familiarizarea acestora cu mediul de lucru real
- creșterea șanselor de inserție pe piața munci

Un proiect adaptat nevoilor actuale ale pieței muncii
Încă din primele luni de implementare, proiectul a pus accent pe activitățile de informare, recrutare și selecție a grupului țintă, asigurând o participare activă și relevantă a elevilor în program.
Rezultatele obținute până în prezent confirmă faptul că inițiativele care îmbină educația cu experiența practică sunt esențiale pentru formarea viitorilor profesioniști. Prin implicarea unui număr semnificativ de elevi și dezvoltarea unor parteneriate extinse cu agenți economici, proiectul „PRACTIC pentru viitor” devine un model de bună practică în domeniul educației și formării profesionale.
Beneficiile grupului ţintă
Pe termen scurt:
- sprijin financiar (elevii care vor sustine examenul de calificare si vor obtine calificarea la finalul actiunilor vor primi un spijin financiar in valoar de 265 lei).
- pe langa partea de pregatire practica la agentii economici, elevii vor avea parte de pregatire practică si in atelierele scolii, ateliere ce vor fi dotate cu echipamente, obiecte de inventar si vor dispune de materii prime si materiale necesare realizarii acestor activitati.
- Sprijin în reducerea decalajelor;
- Sprijin în fixarea informaţiilor practice învățate atât în cadrul stagilor de practică la agenții economici cât și în cadrul orelor de practică realizate în cadrul școlii;
- Sprijin în dezvoltarea abilităţilor de viaţă;
- Sprijin în obtinerea unei calificări la finalul studiilor;
- Acces la baza materială pentru practică îmbunătățită, inclusiv materii prime necesare activităților de practică;
Pe termen lung:
- Împlinirea întregului potențial de dezvoltare a elevilor/tinerilor absolvenți;
- Obținerea unei calificări necesare obținerii unui loc de muncă;
- Dobândirea de abilități necesare prestări meseriei la un nivel profesionist la un loc de muncă;
- Creșterea nivelului câștigului ca urmare a devenirii unui bun profesionist în domeniul în care elevul/absolventul a obținut certificare;
- Scăderea sărăciei, creșterea nivelului de trai etc.
Proiectul „PRACTIC pentru viitor”, ID 308992 este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, Axa prioritară PEO/76/PEO_P8/OP4/ESO4.5/PEO_A3 – Adaptarea serviciilor educaționale adresate elevilor și personalului didactic din ÎPT – Stagii de practică pentru elevi_Regiuni mai putin dezvoltate.
