Hrănește-ți creativitatea interioară

Noutati · Proiecte
4 years ago

„Creativitatea este inepuizabilă. Cu cât o folosești mai mult, cu atât se dezvoltă mai mult.” Maya Angelou, scriitoare și activistă

Creativitatea înseamnă să crești, să-ți asumi riscuri, să încalci reguli, să faci greșeli și să te distrezi pe cinste. Nu înseamnă întotdeauna un artist, un dansator, un muzician sau un om de scenă de excepție. Gândirea creativă este un „mușchi” pe care îl folosim cu toții în fiecare zi, unul pe care îl putem fortifica.

Cu toate acestea, teama de eșec poate fi o barieră imensă în calea încercării unor lucruri noi. Expertul în creativitate, Elizabeth Gilbert ne sugerează să ne imaginăm proiectele ca pe niște excursii cu mașina. Frica poate fi lăsată să urce în mașină, însă în nici un caz nu i se va permite să conducă.

Pastila de știință

Ți s-a întâmplat vreodată să pierzi noțiunea timpului atunci când lucrezi la un proiect creativ? Psihologul Mihail Csizkszentmihalyi este de părere că intrăm într-o stare numită flux atunci când suntem  implicați în activități creative pe care le iubim. Acest lucru duce la o pantă ascendentă de emoții pozitive și confort psihologic.

Eul tău creativ

Unora le poate plăcea să lucreze din greu la un singur proiect, pe când cei care tânjesc după noutăți pot încerca o mulțime de lucruri noi. Altora li se pare interesant să lucreze pe cont propriu, iar celorlalți le pot plăcea activitățile de grup.

Nu uita, creativitatea nu cere perfecțiune. De fapt, tinzând spre perfecțiune poți ajunge să te simți stresat.

Încearcă să-ți acorzi momente în care să te relaxezi și să nu-ți faci griji dacă rezultatul va fi sau nu perfect. Lucrurile care nu merg de la bun început, ne pot învăța mai multe decât cele care ne ies perfect de la prima încercare.

  • Notează-ți cinci moduri în care îți place să fii creativ
  • Care este personalitatea ta creativă?
  • Când intri în starea de flux?
  • Ți s-a întimplat vreodată ca un proiect creativ să iasă prost?

Hărțile mentale

Hărțile mentale sunt o cale excelentă de a pătrunde în structura creierului tău, fiind reflexii ale acestuia. Listele relevă ceea ce știam deja, însă hărțile mentale ne permit să creăm idei noi.

  1. Scrie subiectul, grija, teama sau întrebarea care te preocupă în mijlocul unei pagini
  2. Adaugă cuvinte pe măsură ce acestea îți vin în  minte, imaginându-ți fiecare idee ca ramura unui copac.
  3. Fă asocieri de cuvinte sau lasă-ți mintea să zburde. Nu spune NU la nimic!
  4. La început, ideile tale pot părea evidente, dar în curând vei născoci idei mai puțin evidente.
  5. Pe măsură ce ideile se răresc, caută cuvinte care au legătură unul cu altul – îți sugerăm să le unești prin linii.

Fii fericit, fii tu însuți

…făcându-ți timp pentru o activitate creativă care se potrivește personalității tale și nu este perfectă! Fii atent la momentul în care intri în starea de flux.

spune si altora

Articole similare

August 22, 2025
Ghid practic pentru viitor: Egalitate de șanse și nediscriminare
July 15, 2025
SELECȚIA GRUPULUI ȚINTĂ – ANGAJAȚI, în cadrul proiectului Competențe Digitale pentru Servicii de Calitate în Sănătate și HoReCa, ID 336512
July 14, 2025
Proiectul „PRACTIC pentru viitor” – Rezultatele primelor 6 luni de implementare