Grecia
Dacă dorești să lucrezi în străinătate sfatul nostru este să te informezi, încă din țară, ce presupune munca într-o țară străină, ce reguli trebuie să respecți, ce documente ai nevoie, care vor fi condițiile de muncă și multe alte întrebări.
În Grecia, autoritatea națională unde poți obține informații despre și cu locurile de muncă vacante puteți găsi la OAED (Agenţia Pentru Ocuparea Forţei de Muncă) în Grecia, entitate juridică de drept public aflată sub supravegherea Ministerului Muncii și Afacerilor Sociale. Aceasta este condusă de către un Guvernator (funcție echivalentă celei de Președinte) şi de către consiliul de administraţie.
Stiați că în Grecia
- … regula generală este că nu e necesară redactarea în scris a contractului de muncă: acesta poate exista într-o formă explicită sau tacită, scrisă sau orală. În unele cazuri, existența unui contract de muncă scris este imperativ cerută de legislație, în special în privința contractelor de muncă ale funcționarilor publici sau angajaților întreprinderilor aparținând sectorului public al economiei elene, dar și în cazul contractelor de muncă normate fracționat sau contractelor de muncă prin rotație.
- … angajatorul este obligat să-i elibereze angajatului, în termen de 2 luni (60 de zile calendaristice) de la începutul activității, un document scris care să conțină elementele esențiale ale contractului de muncă (exemplu: datele de identificare ale părților la contract, locul de muncă, raporturile de subordonare ierarhică ale angajatului, atribuțiile și sfera de competență, data de la care contractul de muncă produce efecte și perioada pentru care este în vigoare, durata normei zilnice și săptămânale de timp de muncă, formele de salarizare/plată de care angajatul beneficiază și frecvența lor, durata concediilor și plățile compensatorii la care angajatul are dreptul în cazul încheierii înainte de termen a contractului de muncă). Angajatul va semna acest document pentru a dovedi că a luat cunoștință de aceste elemente. Această obligație a angajatorului față de angajat intervine chiar și în lipsa unui contract de muncă scris.
- Nivelul garantat în plată al salariului minim din Republica Elenă a crescut cu 11% față de perioada anterioară de referință, ceea ce reprezintă un cuantum lunar brut, uniform și obligatoriu pentru toți angajatorii, de 650 de euro.
- Programul normal de lucru este de 8 ore pentru întreprinderile al căror personal lucrează cinci zile/săptămână și 6 ore și 40 de minute, în cazul întreprinderilor al căror personal lucrează șase zile/săptămână.
- În cazul accidentelor/bolilor profesionale, dacă angajatul este asigurat la Organismul Unic pentru Securitate Socială (EFKA), angajatorul nu este obligat să compenseze daunele materiale suferite de acestea. Cu toate acestea, angajatorul datorează angajatului daune morale, dacă accidentul/boala profesională sunt consecințe ale unei greșeli grave săvârșite de acesta. Pe durata primelor 3 zile de concediu de odihnă, angajatul va fi plătit cu 50% din salariu, iar începând cu cea de-a patra zi și până la a cincisprezecea zi (vechime mai mică de un an în întreprindere) sau a treizecea zi (vechime mai mare de un an) inclusiv, va primi salariul întreg.
Mai multe informații puteți obține studiind Ghidul Munca în străinătate – Grecia