Orice program de dezvoltare personală ar trebui în primul rând să te încurajeze să fii curios cu privire la tine însuţi. Fiindcă lucrul acesta poate fi mai ușor de zis decât de făcut, îți dăm și două idei. Una astăzi, și una mâine.
Astfel, exercițiul de azi te invită să te uiți la tine cu alți ochi. În adevăratul sens al cuvântului. Mai exact, tot ce ai de făcut este să rogi trei persoane (a căror părere contează pentru tine) să-ți spună cum te văd. Poți ruga un prieten, un coleg de cameră, o soră, partenera, dar și un profesor, un mentor sau un părinte. Îi poți întreba direct (dacă ai curajul), sau poți folosi telefonul, emailul, facebookul, Poșta Română, porumbelul călător sau orice alt mijloc de comunicare te face să te simți confortabil. În schimb, ai grijă să notezi / salvezi undeva răspunsurile lor.
Le poți cere să-ți scrie o caracterizare sau, dacă ți se pare mai simplu, să-ți facă o listă cu calități și defecte. Le poți spune că rugămintea ta este parte a unui exercițiu și că este preferabil să fie cât mai sinceri.
Le poți cere lămuriri suplimentare dacă simți nevoia; însă nu încerca să-i convingi că părerea lor despre tine nu este “adevărată”!
Este posibil să-ți fie greu să te recunoști, atât în unele defecte, cât și în unele calități, în timp ce despre altele vei spune din start “Da! Așa sunt eu!”.
Citește toate feed-back-urile cu atenție, verificând cum te face să te simți fiecare lucru spus despre tine.
La final, mulțumește fiecărei persoane în parte și, dacă ți se cere, fă același lucru pentru o altă persoană (ajutând-o să se “privească prin alți ochi”).
Feed-back-urile celorlalți ne pot oferi informații importante despre noi înșine, de care poate înainte nu eram conștienți.
Atât pentru azi. Să ai o zi minunată!
Acest articol face parte dintr-un program de dezvoltare personală pentru
tinerii implicați în cadrul proiectului Agri-Practic, proiect cofinantat de
Uniunea Europeana prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020.