Proiectul “Pasiuni de vacanță – Împreună pentru copii și tineri” este un proiect realizat de Asociaţia pentru Dezvoltare Continuă AD PLUS Iaşi în parteneriat cu Asociaţia Centrul de Inițiativă Civică Alexandru cel Bun Iași. Proiectul este cofinanţat prin programul de fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general de către Primăria Municipiului Iași.
Multe studii de sociologie arată faptul că în marile aglomerări urbane gradul de înstrăinare a locuitorilor crește proporțional cu numărul acestora, în timp ce gradul de implicare în viața comunității scade considerabil. Proiectul nostru își propune să creeze un loc în care copiii și tinerii să poată să simtă că sunt membri ai unei comunități, în care fiecare se simte valorizat pentru ceea ce este și fiecare dintre ei poate genera o schimbare în bine în cartierul în care locuiește.
Proiectul nostru își propune dezvoltarea ofertei locale de petrecere a timpului liber pentru copiii şi tinerii din Iaşi în vederea dezvoltării optime, fizice și emoționale, și creșterii nivelului de implicare a acestora în viața comunității locale. Proiectul va contribui la creşterea capacităţilor de autoexprimare ale copiilor şi tinerilor din Municipiul Iaşi care au oportunitatea de a participa la programe educaționale extracuriculare în cadrul Şcolii de Vară printre care se regăsesc: ateliere de arte plastice şi bricolaj, atelier de artă teatrală-muzicală, activităţi de dezvoltare personală şi de promovare a jocurilor copilăriei, activităţi de dezvoltare a inteligenţei emoţionale.
Activitățile sunt realizate de către specialiști în domeniul psihologiei și asistenței sociale, împreună cu voluntari atrași din comunitate în cadrul Centrului de Servicii Sociale pentru Copii din cartierul Galata şi vor purta denumirea de Şcoală de Vară pe parcursul verii.
Finanțarea acordată de Primăria Municipiului Iași este în valoare de 30.000 de lei la care se adaugă cofinanțarea asigurată de Asociația pentru Dezvoltare Continuă AD Plus în valoare de 3335 de lei. Perioada de derulare a proiectului este 4 iulie 2016-30 noiembrie 2016.
Pentru informații suplimentare ne puteți găsi la următoarele date de contact: Tel. 0740 – 662320, fax. 0332 – 434023, E-mail: adplus.iasi@gmail.com. Persoană de contact: Marcu Marinela, manager de proiect sau pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/AsociatiaADPLUS/.