Trusa de prim ajutor pentru anxietate

Blog · Noutati
4 years ago

„Nu poți controla întotdeauna ceea ce se întâmplă în afară. Însă poți controla de fiecare dată ceea ce se întâmplă înăuntru tău”, Wayne Dyer, scriitor american

Viața nu este sub nici o formă un lucru pe care să-l poți dirija mereu. Trei examene într-o singură zi, hormonii care o iau razna, părinții care refuză să îți acorde mai multă independență? Aaa, da, viața din afara ta nu este întotdeauna sub controlul tău și este foarte util să accepți și să conștientizezi acest lucru (chiar dacă este din cale afară de enervant). Ceea ce poți totuși controla este ce simți și cum reacționezi.

Ambele lucruri sunt în mâinile tale chiar dacă în prezent s-ar putea să nu ai senzația aceasta. Haide să  ne ocupăm de anxietate. Starea de anxietate este pur și simplu îngrozitoare și poate fi deosebit de copleșitoare. Dar știi ce? Există o grămadă de lucruri pe care le poți face pentru a controla anxietatea astfel încât să nu te controleze ea pe tine.

Pastila de știință

Cercetătorii sunt de părere că schimbările care se petrec în creier în timpul adolescenței fac într-adevăr ca acesta să fie mai predispus depresiei și anxietății. Unu din trei tineri se poate confrunta cu o formă sau alta de anxietate până la vârsta de 18 ani și poate avea nevoie de ajutor suplimentar din partea medicului de familie sau a altor specialiști pentru a o depăși.

Cercetările au arătat de asemenea că modul în care gestionăm lucrurile este în legătura directă cu nivelul de anxietate pe care o resimți. Așadar, cu cât ai mai multe strategii în arsenalul tău care să te ajute să faci față grijilor și anxietății, cu atât mai rezistent vei deveni. Schimbă modul în care gestionezi grijile și în scurt timp nivelul tău de anxietate va scădea.

Unde resimți anxietatea?

Din punct de vedere psihologic, anxietatea te poate face să te simți îngrijorat, nelalocul tău, îți poate afecta somnul, concentrarea, te poate face iritabil sau îți poate da senzația că ești în alertă maximă tot timpul, având dificultăți în a te relaxa. Anxietatea te poate aduce în pragul lacrimilor sau te poate face să ai nevoie de consolare din partea celorlalți.

         Din punct de vedere fizic, anxietatea îți poate face inima să bată puternic, te poate face să te simți rău, amețit, îți poate îngreuna respirația sau îți poate da stări de leșin. Aceasta îți poate da dureri de cap, transpirații adundente sau senzația de fluturi în stomac.

         Anxietatea poate părea îngrozitoare, dar este important să avem în vedere că este un sentiment trecător – vine ca un val, dar se sparge și trece mai departe. Cu cât găsești  mai repede metode de a-i face față, cu atât este mai mic riscul ca aceasta să se accentueze.

Testează câteva dintre strategiile de mai jos pentru a reduce anxietatea:

Readucerea cu picioarele pe pământ

Funcționează de minune să te readuci cu picioarele pe pământ atunci când te simți anxios. Totul se reduce la a prelua controlul și la a-ți aminti ce este real și unde te afli în prezent.

De ce să nu încerci ….mai întâi să observi cinci lucruri pe care le poți vedea, apoi patru pe care le poți atinge, trei lucruri pe care le poți auzi, două pe care le poți mirosi și în cele din urmă un lucru pe care îl poți gusta.

Respirația

Respirația profundă și concentrarea pe respirație sunt practici folosite de mii de ani pentru calmarea minții. Atunci când ești anxios, ritmul cardiac crește, iar respirația devine foarte greoaie. Respirația profundă îți transmite mai mult oxigen în sânge, ceea ce te ajută să te calmezi și să-ți reduci nivelul de stres.

Îți propunem o metodă foarte simplă de respirație profundă, folosind puterea imaginației. Așează-te confortabil cu spatele drept și concentrează-te asupra respirației naturale.

Mai departe, imaginează-ți că ții în mână o pană. Inspiră adânc, numărând până șa patru, apoi expiră ușor. Imaginează-ți că sufli peste pana care se mișcă ușor. Repetă inspirațiile adânci urmate de expirații ușoare până când te simți mai calm.

Distragerea minții

Este în regulă să te lași distras atunci când ești anxios; de fapt, este o strategie foarte bună. Descoperă ceea ce funcționează în cazul tău: să numeri mărgelele unei brățări, să freci o piatră mai mică sau un cristal pe care îl ții în buzunar, să rezolvi probleme de matematică în minte, sau să asculți un gen de muzică care știi că te va relaxa. Este nevoie de tărie pentru a-ți distrage mintea, dar pe măsură ce vei repeta această acțiune, va deveni un obicei și încă unul foarte folositor pe deasupra.

Mantra

Mantra este o incatație motivațională repetată pentru a ne stimula. Aceasta este folosită adesea în meditație pentru a liniști mintea. Mantrele sunt folosite de secole pentru a canaliza puterea de concentrare a minții, fiind un instrument miraculos care te ajută să faci față anxietății.

Cercetătorii în neuroștiințe au folosit instrumente avansate de scanare a creierului pentru a demonstra cum funcționează de fapt mantrele și au descoperit că acestea ajută mintea să se elibereze de zgomotele de pe fundal, având drept rezultat calmarea sistemului nervos.

„Ommm”, „Pace”sau „Mintea mea este limpede și calmă” pot fiecare în parte să dea roade. Poți folosi orice. Poți alege un sunet, un cuvânt sau chiar o frază sau rugăciune scurtă – atâta vreme cât repeți ceva cu atenția concentrată, vei reuși să te simți mai calm.

  • Atunci când sunt anxios simt ….
  • Mă ajută să…..

fii fericit, fii tu însuți…

…dându-ți seama în ce mod și parte a corpului te afectează anxietatea și încercând tehnici menite să o înlăture.

spune si altora

Articole similare

August 22, 2025
Ghid practic pentru viitor: Egalitate de șanse și nediscriminare
July 15, 2025
SELECȚIA GRUPULUI ȚINTĂ – ANGAJAȚI, în cadrul proiectului Competențe Digitale pentru Servicii de Calitate în Sănătate și HoReCa, ID 336512
July 14, 2025
Proiectul „PRACTIC pentru viitor” – Rezultatele primelor 6 luni de implementare